Importanţa limbajului semnelor în cazul bebeluşilor
Există momente, în care în mod inevitabil părinţii nu pot descifra ceea ce bebeluşul lor doreşte sau are nevoie. Copiii sunt nişte buni comunicatori, dar dezvoltarea limbajului în cazul lor relevă că abilitatea de a verbaliza este puţin încetinită, pe lângă orizontul de înţelegere. Acest lucru poate conduce spre frustrare, atât în rândul părinţilor, cât şi pentru copii, în situaţiile când bebeluşii nu vă lasă să înţelegeţi ceea ce vor, ce simt, sau ce gândesc.
În ultimii ani, ideea de a lucra prin limbajul semnelor cu copiii mici- cu toate că ei aud- s-a răspândit considerabil. Susţinătorii acestui concept sunt de părere că utilizarea limbajului semnelor sporeşte învăţarea limbajului verbal şi optimizează dezvoltarea timpurie a creierului. Cercetările din acest domeniu au arătat că activităţile ce implică folosirea limbajului prin semne în rândul copiiilor sunt de folos şi în cazul procesului de memorie.
Dezvoltarea tipică a limbajului
Din momentul în care vin pe lume, şi chiar de dinainte de naştere copiii sunt expuşi comunicării. Datorită faptului că bebeluşii receptează mai repede limbajul, dar ajung mai greu să se exprime prin el, s-a constatat că aceştia nu pot spune atât de multe, pe cât înţeleg. Sugarii încep să indice spre obiecte sau persoane în jurul vârstei de 10 luni, iar adepţii teoriei limbajului nonverbal apreciază că această perioada este optimă pentru începerea utilizării limbajului semnelor cu copiii.
Beneficiile comunicării prin semne cu copiii
Oamenii de ştiinţă susţin că bebeluşii pot învăţa mai uşor limbajul trupului, deoarece acest proces implică abilităţi motorii primare, spre deosebire de procesul de vorbire, ce presupune abilităţi motorii mai fine. Peste 20 de studii efectuate cu ajutorul părinţilor ce au folosit cu copiii lor limbajul nonverbal au relevat faptul că nou născuţii care au interacţionat prin intermediul semnelor prezintă o dezvoltare a limbajului mai accelerată.
Leave a Reply