Category Archives: 3-5 ani

Dezvoltarea socială a copiilor

Playing kids

Viața socială a copilului dumneavoastră începe de când vine pe lume, iar primele forme, prin care se “prezintă” sunt gângurelile, privirile și zâmbetele. În cele ce urmează vă vom expune, ceea ce trebuie să știți despre dezvoltarea la nivel social a copilului dumneavoastră, pas cu pas, trecând prin fiecare etapă și cum să îl ajutați să își construiască relații de prietenie solide.

Primii prieteni ai noului-născut sunt părinții. Bebelușii consideră că mamele sunt principala sursă de confort și protecție. Datorită faptului că vocea mamei este cunoscută încă de când bebelușul se află în uter, aceasta este familiară și le conferă încredere. Fețele reprezintă un factor important în viața socială infantilă, cercetătorii susținând că bebelușii sunt atrași în mod genetic de zona facială, fie că o întâlnesc în cărțile pentru copii, ilustrații, fotografii, sau videoclipuri. Un studiu realizat arată că nou-născuții acordă mai multă atenție unor desene în care chipurile sunt bine conturate, cu trăsături expresive, față de cele în care acestea sunt ilustrate mai estompat. Cuvintele,pe care părinții le folosesc în prezența copilului au de asemenea un rol crucial. Chiar dacă acesta nu poate înțelege de la început. Unul dintre factorii ce stau la baza dezvoltării sociale a copiilor este modul de a îl învăța sensul cuvintelor. Puteți fii siguri de faptul că de fiecare dată când vorbiți cu bebelușul acesta ascultă atent și încearcă să deslușească cuvintele.

Cum să dezvoltați abilitățile de comunicare la fiecare vârstă a perioadei copilăriei mici.

Vârsta de 1 an ține foarte mult de autocontrol. Copiii cu care interacționează și ulterior prieteni sunt selectați de către părinți. Cu toate că îi văd în mod regulat nu înseamnă că sunt dispuși să împartă jucăriile cu ei, sau că le va permite să intre în contact cu acestea. La această vârstă conceptul de a împărți obiectele nu este bine definit, iar rolul părintelui este să îi explice că nu tot ce are mână îi aparține.

Între 2 și 3 ani

Majoritatea copiiilor mici au învățat să vorbească cu ajutorul părinților care s-au folosit de cuvinte, pentru a-și exprima anumite sentimente, trăiri. Astfel îi ajută să își dezvolte și latura emoțională. O dată ce copilul se pregătește să meargă la creșă sau grădiniță, după vârsta de 3 ani acesta se poate împrieteni în mod natural cu ceilalți copii. Fie că este atras de o personalitate similară, fie de una total opusă, părintele are datoria de a încuraja cultivarea prieteniei. Unele prietenii pot dura mai mult decât un an școlar, dar nu putem vorbi totuși de rețete de prietenie.

În jurul vârstei de  4 ani, copiii încep să își formeze grupuri și se identifică drept un element dintr-un complex social. La această vârstă grupurile sunt destul de volubile, circuitul fiind deschis în permanență. Este indicat ca părinții să îl învețe formule de adresare, sau de prezentare.

La 5 ani, copiii își perfecționează anumite abilități de comunicare. La grădiniță, micuții se definesc ca ființe sociale și sunt capabili să stabilească prietenii între ei, urmând să se afilieze cu persoane, pe care le prețuiesc și să fie apreciați la rândul lor.

 

Ce faci daca nu accepta carnea?

De la 5 luni, copilul trebuie sa aiba in dieta carne de pui, de curcan si carne de vita in comb

and floxin

inatie cu legume pasate. Este primul moment in care va veti lovi de refuzul bebelusului de a primi carne.

cheap isoniazid

In acest caz, incercati sa ii introduceti cantitati mici de carne pasata alaturi de mai mult piure de legume.

Carnea este mai mult decat necesara de la aceasta varsta deoarece cantiatea de fier cu care s-a nascut copilul se epuizeaza in jurul virstei de 4 luni si jumatate.

Doar daca bebelusul varsa dupa prima masa de carne, mai asteptati o perioada de o saptamana, apoi incercati din nou sa ii introduceti din nou acest aliment in dieta.

Dupa diversificare mai exista un moment in care cel mic poate refuza meniurile care au carne – e vorba de varsta de 3-4 ani. De ce? Pediatrii cu experienta cred ca celor mici le este lene sa mestece un produs tare si, uneori, atos. In cazul unui refuz, pasati carnea si  o introduceti intr-o ciorba de legume sau intr-o tocanita.

O alta idee este sa ii oferiti o salata bogata si in ea introduceti carnea fiarta data prin blender. Salata va avea un gust mai bogat, iar copilul va primi fara sa stie si o masa de carne.

Scaunul de masina ii poate salva micutului viata!

Orice copil mai mic de 12 ani in masina trebuie sa stea intotdeauna pe bancheta din spate la mijloc sau in partea dreapta, fixat intr-un scaun de masina adaptat varstei si, mai ales, greutatii. Nu plasati scaunul de masina pe scaunul din fata chiar daca masina este dotata cu airbag, deoarece in cazul deschiderii acestuia copilul poate fi ranit grav.
Scaunul protejeaza copilul in caz de accident, scuteste soferul de supravegherea acestuia in timpul condusului si da lectii de comportament rutier corect viitorului sofer, copilul. Nu ii permite sa scoata mana pe geam sau sa deschida usa in timpul mersului.

Scaunele de masina sunt de 3 feluri:

1. Scaunul pentru bebelusi:

– este micut si are un suport de care poate fi ridicat si purtat ca un cosulet

– are curele atasate de scaun

– poate fi folosit numai pentru bebelusi, de la nastere si pana la un an

– limita maxima de greutate poate fi 9 kg  – 13 kg, in functie de model

– inaltimea: capul bebelusului nu are voie sa atinga muchia de sus a scaunului (in caz de accident sau frana brusca, bebelusul se poate lovi la cap si aceasta lovitura poate fi fatala)

– distanta dintre pieptul copilului si centuri trebuie sa fie de 2 degete latime, nici mai mult, nici mai putin

– copilul trebuie sa fie bine pozitionat in scaun si centurile scaunului sa il cuprinda corespunzator

– scaunul trebuie sa fie fixat strans de bancheta masinii, cu centurile masinii

2. Scaunul convertibil (se poate folosi si instalat cu fata sau cu spatele la sofer)

– se foloseste instalat cu spatele la sofer, de la nastere pana la un an, limita maxima de greutate 9 kg – 13 kg, in functie de model

– se foloseste instalat cu fata la sofer, de la 9 kg la 18 kg

– capul copilului nu are voie sa ajunga la muchia scaunului (in caz de accident sau frana brusca, copilul poate sa se loveasca la ceafa si urmarile pot fi fatale)

– distanta dintre pieptul copilului si centuri trebuie sa fie de 2 degete latime, nici mai mult, nici mai putin

– poate avea una din cele 3 tipuri de centuri:

curele in 5 puncte (5-point harness): 2 peste umeri, 2 peste solduri, una intre picioare

aparatoare peste cap (overhead shield): este un sistem care trece peste capul copilului

T-shield (T-sheild): are forma de T, 2 cureluse care se ataseaza doar peste umerii copilului

3. Ridicatorul (booster seat)

Dupa 20 de kilograme, scaunul de masina poate fi schimbat cu o “pernita” speciala numita si booster seat. Copilul va putea folosi centurile de siguranta ale masinii, iar perioada de folosire poate fi cat mai lunga, de cele mai multe ori pana cand copilul implineste varsta de 12 ani si poate fi fixat bine in centurile masinii.

Cele mai bune scaune sunt cele care vin cu un sistem de prindere pe bancheta separat de scaun. Odata fixata partea de jos, scaunul propriu-zis poate fi scos si folosit si pentru transport in afara masinii. ISOFIX reprezinta un nou sistem de prindere care face ca fixarea scaunului de masina sa fie rapida si sigura. Componentele ISOFIX sunt fabricate pentru o mare

parte din modelele noi de masini, astfel incat pe scaunele prevazute cu acest sistem de prindere sa poata fi montate scaunele pentru copii mai usor si sigur.

does duphaston do


Primul ajutor in cazul unui accident de masina

1. Persoana ce acorda primul ajutor trebuie sa se protejeze si sa protejeze persoana ranita. Simultan, dati telefon la 112, daca este posibil.

2. Daca este suspicionata o leziune la nivelul coloanei vertebrale, persoana ranita nu trebuie miscata decat daca pericolul este foarte mare. Daca persoana ranita este inconstienta sau neresponsiva, salvatorul trebui sa fie gata sa acorde primul ajutor.

3.Trebuie identificate si evaluate ranile. Nu intotdeuna problema cea mai evidenta este si cea mai grava. Mai intai trebuie tratate situatiile amenintatoare de viata, precum socul si sangerarea. Se verifica existenta fracturilor si a altor leziuni.

Cum sa-l inveti sa se spele pe dinti corect? Cursuri gratuite cu stomatologi de top

Velvet Dental lanseaza seria seminariilor “Sa desenam zambete!”. Din 8 martie, luna de luna, copiii dar si parintii lor vor invata cum sa-si ingrijeasca corect dantura. Pentru un zambet frumos si sanatos. Totul intr-o nota jucausa si foarte accesibila.

Iata ce vor afla picii care vor lua parte la cursuri: informatii generale despre anatomia gurii, functiile dintilor, frecventa periajului si ce presupun vizitele la medicul stomatolog. De asemenea, indrumati de un pedodont, acestia vor invata si vor exersa cum sa se perieze corect sau cum sa foloseasca ata dentara.

“Este important ca cei mici sa deprinda regulile unei igiene orale corecte de la varste foarte fragede. Practica mi-a demostrat ca sunt prea putini cei care stiu sa-si ingrijeasca dantura corespunzator. Dobandirea acestor obiceiuri ii va feri de probleme cu adevarat complicate ce pot interveni pe parcursul vietii” declara Viviana Banulescu, media pedodont la Velvet Dental Primaverii.

Parintii vor primi si ei informatii valoroase. Despre metodele de ingrijire dar si despre tratamentele adresate copiilor. Despre aparatele dentare, radiografii sau sigilarea dentara.

chloramphenicol 1.0

2004 online propecia webstats

“Proiectul Sa desenam zambete! vine in continuarea activitatilor noastre de implicare sociala. In anii trecuti am desfasurat doua campanii de informare adresate adultilor – Cat de sanatos e zambetul tau? si Evalueaza-ti santatea dentara!. Ne-am gandit ca e potrivit sa ne indreptam atentia si asupra celor mici, mai ales ca obiceiurile se deprind cel mai bine in copilarie” afirma Cristi Costachescu, Managing Partner Velvet Dental

Intra pe www.velvetdental.ro si afla mai multe despre noi. Te asteptam in clinicile noastre sa te inscrii impreuna cu copilul tau la seminariile “Sa desenam zambete!”. E gratuit.

Copilul meu e constipat! Cum il ajut prin alimentatie?

Daca micutul dvs. are mai putin de un scaun la 24 de ore, mergeti la pediatru pentru eliminarea unor cauze organice. Daca medicul specialist va indica ca alimentatia este cea care ii provoaca copilului dificultati in a aveaa un scaun pe zi, iata masurile acceptate de toti nutritionistii, pentru inlaturarea constipatiei.

1. Intreaga alimentatie trebuie regandita, nu doar sa ii adaugati in meniu cereale spre exemplu sau mai multe fructe.

2. Daca micutul nu bea suficienta apa (2 -3 pahare pe zi cel putin), scaunul nu poate aparea zilnic.

3. Daca un copilas nu are nici macar o minima activitate fizica, e iar aproape imposibil sa ii inlaturati constipatia. Muschii colonului se lenevesc astfel, ca toti muschii vizibili ai corpului.

Iata cateva idei pentru meniul zilnic, pentru inlaturarea constipatiei:

Micul dejun – variante de meniu:

1. Cereale integrale cu iaurt natural, cu probiotice. Probiotice refac flora intestinala normala (ceea ce il ajuta pentru un scaun regulat), iar cerealele integrale au fibre mari, care construiesc bolul alimentar de eliminat (scaunul).

2. Tarate de ovaz (sunt mai fine decat cele de grau si nu au niciun gust, astfel ca pot fi usor acceptate de catre copii) combinate cu nuca pisata proaspat (nuca pisata care sta in aer multa vreme e toxica) si magiun natural de prune fara zahar. Aceasta combinatie poate fi structurata ca o briosa, i deala dimineata, langa un ceai

Kein rezept Generic Atrovent online

de plante indulcit cu miere.

3. Paine integrala facuta in casa cu putin unt si magiun natural de prune fara zahar cu ceai de plante indulcit cu miere.

4. Paine integrala cu o felie de carne fiarta si topping de hrean ras sau sfecla rosie cruda in combinatie cu hrean.

5. Oua de tara sau ecologice fierte in apa – oua ochiuri, dar fierte – cu putina pasta naturala de tomate si o felie de paine integrala.

dulcolax with

La ora 10, copilul are nevoie de fructe – puteti alege orice fel de fruct, in orice combinatie. Sunt insa de preferat fructele autohtone, cu coaja. Fructele nu se taie in cubulete. Copilul trebuie sa manance fructe cat mai tari, pentru ca astfel are o productie suficienta de saliva, care si ea determina un proces corect de digestie, care presupune inclusiv eliminarea corecta a scaunului.

Pranz – variante de meniu:

1. Ciorba de legume cu o felie de paine integrala (painea integrala facuta in casa e obligatorie in alimentatia copilului constipat), carne la gratar cu salata (orice fel de salata, dar fara cartofi).

2. Peste copt fara ulei  in combinatie cu orice fel de salata, cu o felie de paine integrala. Pestele e obligatoriu de 2-3 ori pe saptamana.

3. Pat de legume facute la cuptor, deasupra cu cascaval ras sau mozarella.

4. Pat ce ciuperci la cuptor, cu rosii uscate sau proaspete, busuioc si branza rasa.

5. Urda (are cea mai usor digerabila proteina pentru copil si reface flora intestinala a colonului) frecata cu putin unt si plante condimentare, dupa gust: busuioc, cimbru, oregano. Nu se foloseste marar pentru copii, pentru ca este puternic estrogenic (e un hormon natural) care poate interveni cu sistemele hormonale in dezvoltare ale copilului. Urda frecata se poate servi pe palarii de ciuperci coapte sau pe o feliuta de ardei sau pe o feliuta de rosie. Se combina cu paine integrala.

La ora 16 o obligatoriu un fruct sau mai multe! Sau puteti sa ii oferiti un desert simplu din fructe crude si fructe oleginoase. Intr-un robot de bucatorie mixati miez de nuca, de alune sau fistic cu doua cesti de tarate si putina miere. Amestecul se pune intr-un castronel si deasupra se pune ori branza dulce frecata cu miere, ori fructe date pe razatoare in combinatie cu scortisoara. Este desertul ideal atat pentru imunitate, cat si pentru reglarea tranzitului intestinal.

Seara – variante de meniu

1. Lapte batut cu cereale – germeni uscati de grau, tarate, orez sau hrisca presate la rece

2. Salata de legume rase cu sardina in suc propriu din conserva si suc de lamaie. Conserva cu sardina in suc propriu are cel mai biodisponibil calciu – se absoarbe cel mai usor de catre corpul copiluluii, al gravidelor sau al femeilor care alapteaza.

3. Cartofi copti cu branza rasa sau felii de vinete (congelate) la cuptor cu branza rasa deasupra si sos de rosii cu plante condimentate.

Daca structurati astfel alimentatia copilului, dupa o luna de zile tranzitul intestinal devine optim, iar constipatia dispare. Atentie! Apa nu se bea nici inainte nici dupa si nici in timpul mesei. Apa se bea intre mese!

Ciocolata de casa creste imunitatea

Va cere dulciuri non-stop si bineinteles se agata de toate rafturile cand merge in magazi

chloromycetin eye drops

n? Daca aveti aceasta problema cu cel mic, iata singurele rezolvari:

1. Ii oferiti alternativa la dulciurile din comert

2. Ii controlati pofta de dulce prin sucuri naturale facute in casa

Iata una  dintre cele mai delicioase alternative:

Ciocolata de casa pregatita la rece

Ingrediente: unt cu grasime 65%, cacao, miere

Preparare: Untul se lasa la temperatura  camerei timp de 20 de minute, intr-un bol de sticla. Peste el se adauga cacao din belsug si putina miere.

brand cialis name online order

Se mixeaza cu ajutorul unui mixer simplu pana cand crema are o consistenta de maioneza. La final, adaugati mai multa miere, dupa gust, si mixati din nou. Se pune la rece in paharute mici (de tuica).

Aceasta este doza normala de ciocolata pentru un copil mic, peste doi ani.